Cum să creezi IDEI CU LIPICI – Partea III: Surpriza

Aceasta este a treia parte dintr-o serie de 7 articole care te vor ajuta să îți faci prezentările și discursurile memorabile. Articolele sunt bazate pe cartea Made to Stick (Idei cu Lipici) scrisă de Chip și Dan Heath.

Unul din motivele pentru care mulți dintre noi iubim surprizele – mă refer la cele bune – este pentru că nu ne așteptăm la ele.
Indiferent dacă e vorba de un cadou sau de o întâlnire neprevăzută sau un film de calitate, caracterul surprinzător este cel care ne intrigă.
De fapt, dacă te gândești la un film care a primit numeroase critici și recenzii negative, majoritatea au legătură cu faptul că a fost prea predictibil.
Nu a avut deloc mister, suspans.

Pe de altă parte, dacă cineva spune: “nu m-am așteptat deloc la asta“, sunt șanse mari să îi fi plăcut filmul.
Acest principiu se aplică și în public speaking.

Caracterul neașteptat al unui mesaj este cea dea doua caracteristică a ideilor lipicioase din cartea Idei cu Lipici a lui Chip & Dan Heath.
Frații Heath spun așa: “Dacă vrei ca ideile tale să fie memorabile, trebuie să îi strici ascultătorului mașina de ghicit și pe urmă să i-o repari.”

Cu alte cuvinte, trebuie să schimbi șablonul de gândire al publicului tău.
Trebuie să generezi surpriză și interes, dar într-un mod relevant și logic.
Să faci sau să spui ceva neașteptat într-un mod constructiv înseamnă mai mult decât să faci ceva nebunesc.

Frații Heath cotinuă: “Cea mai simplă cale pentru a evita surprizele prostești și pentru a te asigura că ideile tale neașteptate chiar produc momente de revelație este să adresezi o fațetă a șablonului de gândire al publicului tău care are legătură cu mesajul tău central.”

Sau altfel spus, e ca și cum deschizi o gaură și pe urmă o umpli.

Vrei să vezi elementul neașteptat pus în practică?

Iată un exemplu grozav: discursul lui Daniel Pink din cadrul conferinței TED organizate la Londra în Iulie 2009.
Daniel este pasionat de natura schimbătoare a muncii și este autorul bestseller-ului Drive – Ce ne motivează cu adevărat.
În cadrul discursului său, Pink analizează motivația din punct de vedere științific și modul în care ea ne influențează performanța, în mod special în activități care necesită gândire creativă.

Concluzia surprinzătoare, neașteptată, este că dacă le oferim oamenilor mai mulți bani, în majoritatea cazurilor obținem de la ei rezultate mai slabe pentru genul acesta de activități.
Nu detaliez mai mult pentru că nu vreau să stric suspansul prezentării. Am să îl las pe Daniel să explice.

Totuși, vreau să analizez discursul lui Daniel din punct de vedere al elementelor neașteptate.
Să scot în evidență modul în care el creează o gaură de cunoștințe în gândirea noastră și pe urmă o umple.

Vezi discursul aici:

Pe măsură ce urmărești discursul, fii atent în special la următoarele pasaje:

• > De la 0:00 la 1:15, Pink este neașteptat într-un mod amuzant și inteligent. Nu are foarte mare legătură cu mesajul central al prezentării, dar e o modalitate foarte bună pentru a capta atenția publicului încă de la început.
• > La minutul 4:00, Pink începe să sape groapa. Vezi comentariul: “Acesta nu e modul în care ar trebui să funcţioneze. Corect?”
• > Între 4:30 și 4:45 adâncește curiozitatea. Deja începem să devenim uimiți.
• > La minutul 5:15 folosește un slide care scoate în evidență cuvântul “mismatch” – nepotrivire.
• > De la 8:00 la 12:00 tensiunea crește treptat spre un climax. Folosindu-se de exemple adunate din toată lumea, Pink sapă tranșee în convingerile și tiparele noastre obișnuite de gândire.
• > Apoi, chiar când suntem convinși că vom cădea în aceste gropi, Pink ne aruncă un colac de salvare la minutul 12:15 cu o “abordare nouă” și ceva “vești bune”. Și în timp ce noi ne ținem bine de colac, el umple acea groapă pe care a creat-o prin ideile pe care ni le oferă legate de cum îi putem încuraja pe oameni să gândească creativ. Ne pune din nou pe un sol stabil.

Ovidiu