Loading

Cum să folosești UMORUL într-o prezentare

Umorul este un instrument extraordinar care te ajută să te conectezi cu publicul tău.

Chiar Victor Hugo a spus că “Râsetul este soarele care alungă iarna de pe fața omului.

Atunci când vorbești în față la zeci, sute sau mii de oameni, acest efect se multiplică.

 

5 BENEFICII ALE UMORULUI

Atunci când îl folosești corespunzător, umorul se transformă într-o unealtă pe care vrei să o ai în trusa ta de speaker pentru că îți oferă următoarele 5 beneficii:

 

1. Umorul te ajută să creezi o conexiune cu publicul

Speakerii care se folosesc de umor par mai simpatici și mai plăcuți de către public.

Ei reușesc să îi facă pe ascultători să se simtă în largul lor și să fie mai receptivi la ideile prezentate.

Comediantul englez, John Cleese, spunea: “Dacă reușesc să te fac să râzi, o să mă placi mai mult și asta te va face mai deschis la ideile mele.

 

2. Umorul ridică nivelul de energie al publicului și îi menține implicați

Atunci când râdem o mulțime de lucruri se întâmplă în corpul nostru.

Unul din acestea este că pulsul ne crește și asta ne face mai atenți și ne menține într-o stare de alertă.

 

3. Umorul oferă publicului momente de relaxare și detașare emoțională

Unele prezentări (discursuri) sunt foarte serioase și profunde și sunt provocatoare din punct de vedere emoțional pentru ascultători.

Umorul bine plasat oferă publicului un moment de respiro necesar.

Este important să creezi un echilibru în prezentare între stările emoționale pe care le evoci.

 

4. Umorul ajută publicul să țină minte ideile prezentate

A fost demonstrat că atunci când râdem ne crește capacitatea de memorie și funcțiile cognitive sunt îmbunătățite.

Asta ajută publicul să își amintească mesajul pe care l-ai prezentat.

Și până la urma, acesta este și motivul pentru care livrezi prezentarea.

 

5. Umorul te ajută să lași o impresie foarte bună

Scriitoarea americană, Maya Angelou spunea: “Am învățat că oamenii or să uite ce ai spus, or să uite ce ai făcut, însă nu or să uite niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.

 

2 EXEMPLE

 

1. Andrew Solomon – Cele mai grele momente din viață ne fac cine suntem

(Vezi video aici: https://www.ted.com/talks/andrew_solomon_how_the_worst_moments_in_our_lives_make_us_who_we_are)

În acest discurs extrem de puternic, scriitorul Andrew Solomon împărtășește povești despre curaj atunci când ne confruntăm cu adversități.

Concret, el povestește despre luptele sale din trecut și cum a reușit să se împace cu orientarea sa sexuală.

În primele 8 minute ale discursului, Andrew spune povești despre o serie de adversități și probleme.

De la o femeie care a fost violată și a rămas cu un copil, la un prizioner politic care aproape a murit într-o închisoare din Myanmar, la propria umilință și bătaia de joc pe care a îndurat-o pe perioada școlii, el reușește să facă publicul super atent, dar atmosfera este una terifiantă.

Apoi, undeva în jurul minutului 8, Andrew spune:

În adolescență, am făcut tot posibilul să fiu heterosexual. M-am înscris într-o terapie sexuală surogată, unde persoane, pe care eram încurajat să-i numesc doctori, mi-au prescris să fac exerciții cu femei pe care am fost încurajat să le numesc surogate, care nu erau chiar prostituate, dar care nu erau nici altceva.

Această frază stârnește un val de râsete și câteva aplauze din partea publicului.

Imediat după asta, Andrew continuă:

Favorita mea era o blondă din Deep South care mi-a recunoscut în cele din urmă că era necrofilă și că și-a luat acest job [de a lucra cu mine] după ce a avut probleme la morgă.

Și mai multe râsete.

Discursul lui Andrew continuă pentru încă 12 minute și mai sunt cel puțin 5 momente în care publicul izbucnește în râs pentru ca totul să culmineze la final cu un mesaj foarte profund și o poveste foarte emoționantă.

(Urmează să realizez o analiză completă a discursului lui Andrew în curând)

Râsetele din discursul lui Andrew au un rol foarte important.

Oferă publicului o decompresie emoțională, un moment de respiro.

Dacă livrezi o prezentare cu o mare încărcătură emoțională și nu incluzi în ea și momente mai frivole, mai lejere, atunci soliciți foarte mult publicul.

Umorul ajută ascultătorii să râdă și să se relaxeze, chiar dacă doar pe moment.

Efectul este același cu cel pe care îl experimentează un înotător care iese la suprafață și ia o gură de aer după ce a stat sub apă o perioadă mai lungă de timp.

Din punctul meu de vedere, Andrew a pus bazele conexiunii sale cu publicul până în momentul primului râset, iar cu acel râset, el a cimentat conexiunea.

Poți vedea rezultatul la finalul discursului său.

 

2. BILL GATES – Țânțari, malarie și educație

(Vezi video aici: https://www.ted.com/talks/bill_gates_mosquitos_malaria_and_education)

În 2009, la TED, Bill Gates a vorbit cu multă pasiune despre rezolvarea unora din marile probleme ale omenirii printre care și malaria.

Primele 4 minute ale discursului sunt serioase, cu o mulțime de statistici despre evoluția mortalității infantile.

Prezintă, de asemenea, și informații despre malarie, în special despre cum a fost eradicată din țările dezvoltate, dar nu și din țările sărace.

În acest moment, Bill Gates trece la a discuta despre modalitățile în care malaria poate fi oprită în țările din lumea a treia.

Pentru a face această tranziție, el folosește umorul. La minutul 4:15, spune:

Deoarece maladia se află doar în țările sărace, nu se investește mult în tratarea acesteia. De exemplu, se investesc mai mulți bani în medicamente pentru căderea părului decât în medicamente pentru eradicarea malariei. Pierderea părului e un lucru groaznic. Și afectează bărbații bogați. Și de asta a devenit o prioritate.

Umorul legat de pierderea părului dă naștere la primele râsete, dar Bill nu se oprește aici.

El continuă să vorbescă despre cum 200 de milioane de oameni suferă de malarie și asta poate avea consecințe sanitare și economice devastatoare.

Bill Gates spune că malaria este transmisă prin intermediul țănțarilor, un lucru bine știut.

Pe o măsuță de pe scenă se află un borcan cu zeci de țânțari.

Bill se apropie de borcan, îl deschide și spune:

Bineînțeles, malaria e transmisă de țânțari. Am adus câțiva aici, doar ca să puteți experimenta. Haideți să îi lăsăm să cutreiere prin sala un pic. Nu doar oamenii săraci ar trebui să aibă aceasta experiență. Apropo, acești țânțari nu sunt infectați.

Printr-o singură mișcare Bill Gates a câștigat atenția publicului, a produs o mare surpriză, râsete și aplauze.

Demonstrația nu este doar amuzantă, este și foarte specifică și face ca problema eradicării malariei să devină tangibilă și memorabilă.

 

10 RECOMANDĂRI PENTRU FOLOSIREA UMORULUI

 

Dacă umorul este atât de important, de ce nu este folosit de mai mulți speakeri în prezentările lor?

Mulți oameni iubesc umorul atunci când sunt beneficiarii săi.

Dar se simt inconfortabil atunci când trebuie să-l folosească.

Deseori pun semnul de egal între umor și comedie și au impresia greșită că trebuie să faci stand-up ca Steve Martin sau Jerry Seinfeld ca să îl poată folosi.

Nimic nu e mai departe de adevăr.

Oricine poate folosi umorul cu succes; e nevoie doar de puțină practică.

Iată 10 sugestii care te pot ajuta:

1. Nu trebuie să spui bancuri

Bancurile sunt folosite de cei care fac stand-up și ei le exersează și le testează din nou și din nou și din nou.

În afara cazul în care ești un comediant înzestrat și te simți foarte confortabil să spui glume, acestea probabil că nu ți se potrivesc.

 

2. Descoperă umorul, nu-l adăuga

Rareori funcționează să adaugi umor cu forța într-o prezentare; de cele mai multe ori ajunge să fie penibil.

În loc de asta, caută umorul care deja există în situațiile pe care le prezinți.

În cele 2 exemple de mai sus, speakerii au găsit amuzament în scenarii foarte diferite.

 

3. Umorul trebuie să aibă legătură cu subiectul

Nu folosi umorul doar de dragul de a-l folosi.

El nu trebuie să fie ca nuca în perete.

Trebuie să existe o legătură între umor și subiectul discursului tău.

 

4. Umorul ar trebui să fie adecvat

Întotdeauna e recomandat să îți adaptezi umorul la public și la contextul în care vorbești.

De exemplu, dacă ții un discurs informal colegilor la o petrecere la birou, s-ar putea să fie potrivit să faci miștouri de calitate despre unii dintre colegi.

Dar dacă publicul nu te cunoaște, iar subiectul este unul serios, nu îți recomand să folosești acest gen de umor.

 

5. Auto-ironia este de cele mai multe ori o alegere foarte bună

Dacă publicul simte că tu te simți confortabil să faci mișto și să râzi de tine, atunci și el se va simți confortabil să facă la fel.

Dacă tu ești ținta umorului, nimeni nu se va simți prost.

 

6. Poveștile personale amuzante sunt minunate

Adu-ți aminte de o situație în care ai făcut ceva greșit, o situație în care te-ai simțit jenat, penibil, o situație în care ai uitat ceva, etc și ce ai învățat din situația respectivă.

Poveștile noastre personale sunt mine de aur ce merită să fie explorate.

Creează-ți un fișier (fizic sau electronic) unde să notezi lucrurile care ți se întâmplă.

Cine știe? Gafa de astăzi poate să fie râsetul de mâine!

 

7. Umorul ar trebui să fie amuzant pentru tine

Fă un pas în spate și analizează obiectiv ceea ce spui.

Dacă te face să zâmbești sau să chicotești sunt șanse mari să fii pe drumul cel bun.

 

8. Testează umorul pe alte persoane înainte de prezentare

Întreabă persoane pe care le cunoști dacă ele consideră că ce le-ai spus este amuzant.

Dacă răspunsul este “nu”, află de ce. S-ar putea să te îndrepte în direcția cea bună.

 

9. Nu întrerupe râsetele

Mulți speakeri lipsiți de experiență fac greșeala de a continua să vorbească atunci când publicul râde.

Rezultatul este că ascultătorii nu vor auzi primele cuvinte pe care speakerul le spune și acesta le oprește buna dispoziție.

Dacă obții râsete, fă o pauză și lasă-i pe oameni să râdă până observi că energia începe să se calmeze.

 

10. Dacă nu râde nimeni, mergi mai departe

Ăsta este crudul adevăr: uneori râsetele nu apar!

Ține minte că doar pentru că oamenii nu râd, nu înseamnă că ei consideră că ceea ce ai spus nu este amuzant.

De multe ori oamenii sunt timizi când vine vorba de râs, mai ales dacă numărul persoanelor din sală este unul mic.

Zâmbește și continuă-ți prezentarea.

Până la urmă, nu ești acolo pentru a face stand-up, ești acolo pentru a livra o prezentare.

 

CONCLUZII

Folosirea corectă a umorului este o abilitate ce poate fi învățată.

Exersează prin a spune anecdote amuzante prietenilor sau colegilor în pauza de prânz sau la o ieșire în oraș sau vizionează discursuri amuzante în mediul online.

Îți urez mult succes și ține minte că umorul de calitate este foarte eficient atunci când vrei ca mesajul tău să aibă impact.

 

Ovidiu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.