Loading

20 de bariere care te impiedica sa te conectezi cu publicul tau (partea 1)

Poti sa ai cel mai valoros mesaj din lume, daca nu te conectezi cu persoanele cu care vorbesti, totul se pierde.
E ca si cum ai vorbi la telefon cu un prieten si ai avea ceva foarte important sa ii spui, dar semnalul tot cade.
Indiferent care este mesajul pe care vrei sa il transmiti, acesta nu ajunge la destinatar.

Cu toate acestea, daca intelegi ce anume sta in calea conexiunii tale cu publicul tau, poti sa faci mici schimbari care sa imbunatateasca si sa aprofundeze aceasta conexiune.

Mai jos vei gasi primele 10 din cele 20 de bariere care impiedica conexiunea dintre un speaker si publicul sau.
Iti recomand sa te uiti peste ele, sa verifici daca ai experiementat unele din ele (eu am facut-o) si apoi sa scrii un comentariu cu bariera pe care vrei sa o eviti pe viitor.

UNU: Publicul nu simte ca este similar cu tine. Cand le vorbesti despre succesele pe care le-ai avut de-a lungul timpului, publicul simte ceva de genul: “Pai, bineinteles ca aceste strategii functioneaza pentru el … el e special. Ele nu vor functiona si pentru mine.” De fiecare data cand oamenii din public simt ca speakerul este prea special, ei vor tinde sa nu creada mesajul acestuia si conexiunea va slabi.

DOI: Publicul nu a aflat de ce ar trebui sa te asculte. Biografia ta, descrierea prezentarii tale si introducerea pe care s-ar putea sa ti-o faca un moderator ar trebui sa prezinte foarte clar care sunt beneficiile pe care publicul le va primi in urma prezentarii tale. Ei ar trebui sa fie entuziasmati inainte ca tu sa ajungi in fata lor.

TREI: Publicul nu a inteles de ce ar trebui sa faca ceea ce le propui. Daca nu le prezinti rezultatele pe care le pot obtine (fericire, bani, economie de timp, efort mai putin, recunoastere, etc.) in cazul in care vor face ceea ce tu le propui, ei nu vor trece la actiune.

PATRU: Publicul primeste prea multe directii in care sa actioneze. Se zice ca “o minte confuza spune NU“. Daca ii incurajezi sa faca o singura actiune, te va ajuta sa te conectezi mai bine cu cei din sala. Poate vrei ca ei sa investeasca in monede virtuale, poate vrei sa descarce un material gratuit, poate vrei sa cumpere un CD. Propune-le o singura actiune pentru ca impactul va fi mai clar si mai puternic.

CINCI: Publicul nu este implicat. Fara implicare nu exista angajament. Oamenii tind sa creada un mesaj pe care ei cred ca l-au creat. Cum poti sa faci asta? Pune-le intrebari. Implica-i in activitati. Asculta-i pe parcursul prezentarii tale. Uita-te la ei. Gaseste modalitati prin care sa ii mentii implicati.

SASE: Publicul isi da seama ca asta nu este singura data cand ai tinut aceasta prezentare. Cu alte cuvinte, ei nu simt ca prezentarea este noua. In schimb, ei simt ca este o prezentare pe care ai repetat-o din nou si din nou. Poate ca asa este, dar publicul tau nu ar trebui sa simta asta.

E foarte important sa gasesti metode prin care sa dai o nota de noutate prezentarii tale, astfel incat si publicul sa simta ca e noua. Testeaza o fraza noua sau o poveste noua, schimba ordinea unor idei, foloseste-te de observatiile publicului tau, pentru a face prezentarea originala.

SAPTE: Nu este prezent cu adevarat. Daca nu te implici emotional in prezentarea si in povestile pe care le spui, nu ai nicio sansa de a te conecta cu publicul tau.

OPT: Nu te-ai documentat inainte de prezentare pentru a vorbi de la nivelul publicului tau. Prea multi speakeri vorbesc despre ce ii intereseaza pe EI, in loc sa vorbeasca despre ce are nevoie publicul sa auda.

NOUA: Nu ti-ai adaptat nivelul energiei la nivelul de energie al publicului. Probabil ca ai vazut speakeri care sunt prea energici si prea zgomotosi pentru publicul lor linistit sau speakeri care sunt lipsiti total de energie. Ambele situatii sunt problematice. Daca nu ai energie, ii vei trage in jos si pe ei si daca ei nu au energie nu vor fi atenti la tine. Ideea este sa iti calibrezi nivelul de energie la nivelul lor si pe urma sa ii conduci acolo unde iti doresti.

ZECE: Nu i-a facut curiosi pe oameni inainte sa le oferi solutia. E nevoie sa le provoci sete oamenilor inainte sa le dai apa. Altfel, ei nu vor valoriza mesajul tau la fel de mult si nu-si vor dori sa il asculte.

In articolul urmator voi continua lista cu celelalte 10 bariere care te impiedica sa ajungi la sufletul si la mintea publicului tau.

Pana atunci, care dintre aceste prime 10 bariere ti-a dat tie batai de cap si ai vrea sa stii cum sa o eviti pe viitor?

 

Atinge-le Inima si le vei deschide Mintea!

Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.